Juridic

Juridic

Juridic

Înveți despre drepturile tale de cetățean, mecanismele legale prin care te poți implica în viața comunității tale, cum să ceri acces la informații de interes public, care este traseul unei propuneri legislative de la idee la lege și cum să obții susținere pentru inițiativele tale civice.

Ştiai că: Un program de educație legislativă în școli ar putea fi baza unei societăți cu oameni mai încrezători în ei și mai motivați să se implice în proiecte civice care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții lor și a celor din jur?

Vino la ProFest și află mai multe!

Alternative private la stat

Seminarul asociației Clubul Libertății îl va avea ca trainer pe Alexandru Aniței, membru al asociației.

Clubul Libertății” este un think tank conservator libertarian care activează din 2014, organizând seminarii și conferințe la nivel național. Clubul promovează politici publice ce urmăresc să reducă rolul statului în domeniul economiei, învățământului și sănătății.

În ultimul secol statul a crescut ca dimensiuni și și-a multiplicat influența în toate sferele de activitate. Cu toate acestea, statul este o formă de organizare extrem de ineficientă. Seminarul își propune să analizeze alternativele private la activitățile statului prin implicarea agenților economici, a administrației locale și, nu în ultimul rând, a societății civile. Acest lucru va duce la eliminarea ineficienței economice și la creșterea calității vieții pentru populația afectată.


Cristi Danileţ, judecător şi fost membru CSM, s-a remarcat în ultimii ani ca fiind una dintre vocile avizate şi extrem de influente pentru opinia publică din România, mai ales în mediul online, dumnealui prezentându-și punctele de vedere pe toate temele importante care implică justiţia, lupta anticorupţie sau educaţia civică. De asemenea, este cunoscut pentru eforturile intense şi constante de a populariza educaţia juridică în rândul cetăţenilor, în special al celor tineri, motiv pentru care a și scris "Educaţia juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie" (http://bit.ly/educatiejuridica), despre care ne va vorbi și la festival.

Mesajul lui pentru tineri: "Mie îmi pasă de viitorul vostru şi de al ţării noastre. Am scris acest ghid ca să aflaţi ce drepturi şi obligaţii aveţi la această vârstă şi mai ales cum sunteţi protejaţi de lege şi de organele statului. Începem cu prima regulă: aveţi dreptul să vă ştiţi drepturile!"

În cadrul atelierului pe care îl va ține la ProFest, judecătorul Cristi Danileț va prezenta principii ale democrației, drepturile copiilor și organele care îi apără, precum și impactul viciilor asupra acestora, ne va explica ce atitudine ar trebui să avem față de încălcarea legilor, cum se desfășoară un proces penal sau unul civil, care sunt organismele și curțile de justiție internaționale, și multe alte subiecte de interes major.



Educatie Metode Nonformale
Creatie
Europa Diaspora
Jurnalism Investigatie
Digital
Transparenta
Sanatate
Ecologie
Antreprenoriat
Juridic

Cu sprijinul:
Primaria Orasului Rasnov Centras Dream Catchers Grupul Iubim Brasovul Eventhor


Sponsori:
Bottari Litoralul Romanesc Workspace Studio Tour X EXC - Express &  Logistics Grill Market AVINCIS


Parteneri media:
The Epoch Times Romania Radio Romania Cultural ROCK fm TVR Cluj Iubim Brasovul Tv Online Ghid Local Brasov NewsBV.ro Creatif - creative web solutions

Info: Prima ediție a ‘’ProFest – un festival al cunoașterii’’ se amână pentru anul 2018.